Într-un comunicat de presă, parlamentarul, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie, a declarat că proiectul prevede transferarea atribuțiilor de gestionare a școlilor de la consiliile raionale către ministerul de resort, transmite Ultimelestiri.md.
„Această lege nu prevede salarii mai mari pentru profesori, școli renovate sau condiții mai bune pentru copiii noștri. În schimb, mută controlul asupra școlilor către Ministerul Educației și către acele 35 de agenții pe care ministerul urmează să le fondeze”, a afirmat Nicolae Margarint.
Potrivit deputatului, noile structuri administrative ar presupune cheltuieli suplimentare, în timp ce salariile profesorilor ar rămâne la un nivel insuficient. El a menționat că venitul mediu al cadrelor didactice este de aproximativ 12.000 de lei și a susținut că pentru personalul viitoarelor agenții vor fi alocate resurse financiare mai mari.
Nicolae Margarint a criticat și prevederile privind gestionarea resurselor financiare, afirmând că peste 520 de milioane de lei ar urma să fie transferate din bugetele locale către bugetul de stat. În același timp, a spus el, primăriile vor continua să suporte cheltuielile pentru întreținerea clădirilor școlare.
„Primăriile rămân cu responsabilitatea și povara financiară de a întreține aceste școli. În același timp, bunurile din aceste instituții, inclusiv laboratoarele și transportul școlar, vor trece în proprietatea statului, iar clădirile vor rămâne la primării”, a declarat deputatul.
În opinia sa, efectele reformei ar putea depăși aspectele administrative și financiare, întrucât o instituție de învățământ are un rol esențial în viața unei comunități.
„O școală nu este doar o clădire. Este locul unde cresc și se educă copiii noștri”, a declarat Nicolae Margarint.
Proiectul de lege privind reforma „Restart” în educație a fost votat în prima lectură de majoritatea parlamentară PAS și urmează să fie examinat în lectura a doua.
