Potrivit oamenilor legii, există indicii rezonabile de transportare organizată a alegătorilor atât peste hotare, cât și pe teritoriul național, transmite Ultimelestiri.md.
Așadar, autoritățile naționale investighează și fixează probe în legătură cu activități de transport aerian din Federația Rusă către Belarus, Azerbaidjan și Turcia.
În acest context, oamenii legii vin cu un apel către cetățenii care observă astfel de încălcări să le semnaleze la Serviciul național unic de urgență 112.
Poliția Națională amintește că transportarea organizată a alegătorilor spre secția de votare în ziua votării, în scopul determinării acestora de a-și exercita drepturile electorale, este sancționată cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei pentru persoanele fizice și de la 9.000 la 15.000 de lei pentru persoanele juridice, cu sau fără privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la șase luni la un an (art. 52 indice 1, CC 218/2008).
Astfel de măsuri sunt luate pentru a proteja integritatea procesului electorale și pentru a se asigura că votul fiecărui cetățean este exprimat în mod liber, fără presiuni sau influențe nejustificate.
