Conform imaginilor expediate în adresa redacției Ultimelestiri.md prin intermediul opțiunii Adaugă o știre, dar și spuselor martorului, echipajul de Poliție se afla în teritoriu pentru oferirea siguranței traficului rutier. La un moment dat, oamenii legii au solicitat unui motociclist să se oprească pentru controlul de rigoare, însă acesta și-a continuat drumul.
Astfel, polițiștii l-au urmărit, iar pentru că motociclistul nu s-a oprit, martorul spune că oamenii legii au lovit cu mașina vehiculul pe două roți. În imaginile filmate de bărbat se poate observa cum accidentul a avut loc într-o intersecție din satul Mihailovca, iar unul dintre polițiști a scos numărul de înmatriculare al automobilului de serviciu.
De asemenea, se poate observa cum motocicleta este la pământ, însă conducătorul acesteia nu se mai afla la fața locului. Ulterior, între bărbatul care a filmat și oamenii legii s-a iscat un conflict care s-a lăsat cu înjurături.
Mai exact, martorul a agresat verbal oamenii legii și a cerut explicații de la aceștia, pentru că, spune el, salariul pe care îl primesc polițiștii este achitat din banii săi. Totuși, la întrebarea oamenilor legii ce lucrează și din ce impozite achită salariul polițiștilor, bărbatul nu a oferit un răspuns. Ba mai mult, el a continuat să-i înjure pe funcționarii publici.
Nici polițiștii nu s-au lăsat mai prejos. Pe alocuri, aceștia i-au răspuns bărbatului cu mai multe cuvinte urâte, iar unul dintre oamenii legii chiar l-a amenințat.
Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat pentru Ultimelestiri.md că acest caz a fost înregistrat pe data de 17 iulie, în jurul orei 18:30, când oamenii legii au observat în trafic o motocicletă, condusă de un bărbat, la care nu era atașată plăcuța de înmatriculare.
Astfel, șoferul mijlocului de transport a fost somat de a opri pentru verificare, însă, în timpul unei manevre de virare la dreapta într-o intersecție, șoferul a pierdut controlul asupra ghidonului și a derapat de pe carosabil, iar conducătorul a abandonat mijlocul de transport și a fugit înspre câmp.
În acest sens, motocicleta a fost dusă la parcarea specială, iar conducătorul motocicletei a fost identificat mai târziu. Oamenii legii au constatat că mijlocul de transport nu era înmatriculat în modul corespunzător. Ba mai mult, bărbatul care se afla la ghidonul motocicletei nu deținea permis de conducere.
Conform legii, bărbatul a fost amendat pentru că a condus motocicleta fără a deține permis, dar și pentru că vehiculul nu a fost înmatriculat în modul stabilit de lege.
Totuși, în timpul documentării cazului, de oamenii legii s-a apropiat un bărbat care a filmat acțiunile polițiștilor. El i-a învinuit că au lovit motocicleta și, ulterior, a efectuat un apel telefonic la Serviciul 112, comunicând despre un accident rutier. Totodată, bărbatul i-a împiedicat să-și execute atribuțiile funcționale și i-a înjurat.
Astfel, pe faptul dat, de către un angajat a fost înregistrat un raport în baza căruia s-a inițiat un proces contravențional, pentru ultragierea colaboratorului organelor de ocrotire a normelor de drept și opunerea de rezistenţă, dar și împiedicarea activităţii legitime a unui funcţionar public.
„În urma examinării cazului și audierii conducătorului motocicletei, cele declarate de către locuitorul satului Mihailovca nu s-au adeverit”, a declarat Mariana Bețivu.
Atenție, limbaj licențios!
