Este vorba despre Natalia Cernei, care la ai săi 81 de ani are o comoară adevărată, a născut cinci copii, are 10 nepoți, 14 strănepoți și sute de covoare țesute, care încălzesc casele oamenilor din țara noastră, dar și de peste hotare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Tvn.md.
„Era Cenușa, Hârtopul, Țâra erau sate care tare țeseau, Ghindeștiul. Veneau la noi, care venea cu lâna și îi țeseam, care se întâmpla prin sat, dar când, știi, se întuneca, în sat mergeai pe drum, și se auzea poc – poc – poc. La această casă țeseau, la aceasta, tare țesut Hârtopul, tare a țesut. Eu tare covoare multe am țesut și de acestea tare scumpe, mărunțele. Fata cu cerbul am țesut-o, am scos-o de pe cusătură de la o femeie și pervazul i l-am pus eu, tot de pe hârtie. În total am țesut, numărate, câte am țesut mititele și mari am 73, fără acelea pe care le-am țesut și le vindeam. Eu aveam cinci copii, care intrase la școală, trebuiau bani. Acum îmblă în tot Hârtopul, dacă ai să găsești vreo trei patru cuptoare de copt la gospodine, dar atunci toată gospodina avea cuptor de copt. Tot omul ținea o cojiță de vacă, vreo două oișoare, tot omul avea, ține un purcel, ținea vreo două păsări, dar acum, acum lumea este lenoasă, nu auzi o vacă răgând prin sat, nu vezi un cal la un om”, povestește Natalia Cernei.
În casa Nataliei Cernei nu lipsește nici lada cu zestre, acoperită cu mare grijă cu un țolișor țesut.
„Este plină zestrea, este plină, este gătită. Iată de acestea tare multe am țesut. Le dădeam la morturi, am dat tare multe. Dacă vreți să mă credeți, eu am date în Italia, în Chișinău sunt vreo trei, în Italia vreo două. Iaca uite-te de acestea am avut vreo 40 și ceva făcute, iată, uitați-vă”, mai spune meșterul popular.
Totuși, printre mulțimea de covoare țesute, Natalia Cernei are două, la care ține cel mai mult.
„Să-mi spuneți dacă observați că pădurea este adăugată și l-am făcut mai mare, pentru că el ieșea tare îngust, ieșea numai o bucățică de pădurice aici și aici și fata. Dra eu am întors așa și am făcut pădure și nouri și am făcut mare acest peisaj, că să fie covor mare. Da-i tare mărunțel, câte covoare am țesut, mărunțel ca acesta nu au fost, și acesta e mărunțel, dar și acela. Noi când, ne aduceau de țesut vreun covor frumos, mărunțel, întâi ne scoteam izvodul pentru noi și pe urmă țeseam cu sora mea”, a mai spus Natalia Cernei.
Acum, din cauza problemelor de sănătate, Natalia Cernei nu mai țese, dar tot încă păstrează în podul casei toate ustensilele și speră că poate într-o zi le va coborî.
