Potrivit datelor CEC, la închiderea secțiilor de votare, la ora 21:00, prezența la vot a fost de 1.546.757 de alegători – 51,4% din alegători, iar 1.478.953 dintre aceștia au semnat pentru participarea la referendum, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, reprezentanții CEC au anunțat că, la secțiile din București și din Federația Rusă, votarea a fost prelungită cu două ore. Respectiv, acestea vor fi deschise până la ora 23:00.
Potrivit datelor oficiale prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), până la ora 21:00, la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024 au participat peste 1.500.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova, ceea ce reprezintă 51,40% din numărul total de alegători incluși pe listele electorale.
Reamintim că astăzi, 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot au mers la urnele de vot pentru a alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani.
Totodată, cetățenii au fost chemați să participe și la referendumul constituțional pentru a-și manifesta opțiunea față de perspectiva aderării țării noastre la Uniunea Europeană.
Alegătorii au mers la cele 2.219 secții de votare, dintre care 1.988 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv 30 de secții pentru locuitorii din stânga Nistrului.
