Potrivit lui Dumitru Ceban, transportul public în această zonă continue să circule și va continua să circule până nu va exista o certitudine privind decizia definitivă, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la newtv.md.
„La moment este o întrebare deschisă. În contextul în care nu avem răspunsul cert de la Căile Ferate din Moldova. Când vom avea mai multă cooperare cu CFM, vom putea decide asupra alternativelor și a mecanismului și programului calendaristic de încheiere a podului Mihai Viteazul. În prezent este pauză. (…)", a menționat Dumitru Ceban.
Ultimelestiri.md amintește că, anterior, Dumitru Ceban a anunțat că începând cu data de 1 iulie curent, pentru aproape două luni, ar putea fi închisă definitiv circulația pe podul de pe strada Mihai Viteazul.
Reamintim că podul a intrat în reparație la august 2022, iar pentru lucrări, Primăria Municipiului Chișinău cheltuie circa 108 milioane lei. Suma însă ar putea crește.
Podul este o magistrală de interes sectorial, cu șase benzi de circulație și două trotuare pietonale, având o lungime totală de 300 metri și lățimea de 26 metri, cu nouă deschideri (grinzi) a câte 33 metri fiecare.
