Invitată în cadrul unui podcast marca Europalibera.org, Zinaida Bolea, doctor în psihologie și prima cercetătoare din Republica Moldova care a studiat impactul psihologic al deportărilor organizate de regimul sovietic în anii 1940–1950, a explicat că efectele acelor tragedii depășesc dimensiunea istorică și continuă să influențeze comportamentele și mentalitățile de astăzi, transmite Ultimelestiri.md.
În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, în cadrul celui mai mare val de deportări, peste 35.000 de persoane au fost ridicate din propriile locuințe și deportate în Siberia și Kazahstan, în vagoane pentru vite. Potrivit estimărilor, numărul total al victimelor deportărilor sovietice din actuala R. Moldova se ridică la aproximativ 100.000 de persoane.
Potrivit cercetătoarei, deportările au însemnat nu doar pierderi de vieți și destrămarea familiilor, ci și traume psihologice care au fost transmise între generații.
În cadrul podcastului, Zinaida Bolea a subliniat că este important ca societatea să vorbească despre deportări, chiar dacă subiectul rămâne unul dureros. Ea consideră că lipsa, timp de decenii, a unui discurs public clar privind responsabilitatea pentru aceste crime a favorizat apariția unor mituri care persistă și în prezent.
Unul dintre acestea este cel al „moldoveanului turnător”, potrivit căruia deportările ar fi fost posibile în principal din cauza denunțurilor făcute de consăteni. Deși admite că astfel de cazuri au existat, cercetătoarea spune că acestea nu pot fi generalizate.
„Ceea ce este periculos este că această narațiune vine și cu alt laitmotiv – consăteanul care este responsabil de deportări. În realitate, deportările au fost gândite și implementate de sistemul represiv sovietic. Dar în Republica Moldova nu a existat mult timp un discurs clar al oficialităților despre aceste evenimente. Iar atunci când statul nu oferă explicații și nu-și asumă o poziție fermă, oamenii își construiesc propriile interpretări asupra fenomenului”, a explicat Zinaida Bolea.
Aceasta subliniază că fenomenul colaborării cu regimurile totalitare nu este specific doar Republicii Moldova, iar invidia sau denunțul nu caracterizează un singur popor.
În opinia sa, accentul pus exclusiv pe trădare și denunț a afectat, pe termen lung, imaginea de sine a moldovenilor și nivelul de încredere dintre oameni. Totodată, mărturiile deportaților conțin numeroase exemple de solidaritate și ajutor reciproc, însă acestea sunt mai puțin cunoscute, deoarece trauma îi determină pe oameni să rețină mai ales experiențele negative.
De asemenea, cercetătoarea consideră că tăcerea în jurul unor asemenea tragedii are costuri pe termen lung și că asumarea trecutului, alături de cultivarea unei memorii colective bazate pe adevăr și dialog, reprezintă elemente importante pentru consolidarea rezilienței societății.
