Reprezentantul FMI în Moldova precizează că independența băncii centrale este un element cheie al programului susținut de FMI, de rând cu consolidarea guvernanței și supremația legii în stat, transmite Ultimelestiri.md.
„Am luat act de acțiunile întreprinse brusc de Parlament aseară pentru demiterea guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu. Audierile și luarea deciziei au avut loc foarte rapid, ceea ce pune sub semnul întrebării dacă a fost asigurată corectitudinea procesului dat, și anume efectuarea unei analize și evaluări profesionale și juridice într-o manieră adecvată și completă”, precizează cei de la FMI.
Reprezentanții FMI menționează că angajamentul față de independența Băncii Naționale a Moldovei și menținerea acestei independențe, precum și continuarea eforturilor de consolidare a guvernanței și a statului de drept sunt, prin urmare, esențiale pentru implementarea programului și pentru stabilitatea economică a R. Moldova.
Ultimelestiri.md amintește că guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a fost revocat la data de 21 decembrie din funcție, pentru că nu și-ar fi îndeplinit obligațiunile de serviciu.
A doua zi după demisia lui Armașu Parlamentul a înaintat-o pe Anca Dragu la funcția de guvernator BNM.
De menționat că Bianca Dragu a primit cetățenia R. Moldova la data de 21 decembrie, în urma unui decret semnat de Maia Sandu.
