Ceremonia de sfințire a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii, oficiate de ierarh, care a vorbit și despre semnificația Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscut ca Duminica Floriilor, transmite Ultimelestiri.md cu referire la nordnews.md.
Achiziționarea clopotelor a fost realizată în cadrul proiectului „Armonie peste granițe: revitalizarea artei mozaicului, picturii bizantine și muzicii psaltice”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova.
Inițiativa are drept scop promovarea cooperării transfrontaliere și valorificarea patrimoniului cultural și spiritual al comunităților din regiune.
