Activitatea dată este parte a proiectului „Consolidarea capacității instituționale a Poliției de Frontieră în domeniul contracarării criminalității transfrontaliere”, anunță reprezentanții Poliției de Frontieră, transmite Ultimelestiri.md.
De asemenea, în cadrul instruiri, participanții au discutat informații generale privind rolul și sarcinile Poliției de Frontieră în sistemul de securitate a frontierei de stat, inclusiv atribuțiile instituționale.
Totodată, au fost trecut în revistă caracteristicile principalelor amenințări la frontierele externe ale UE.
În acest sens, colegii polonezi au prezentat practica polonă în activitatea de control și supraveghere a granițelor, planificare și organizare a misiunilor de serviciu, dar și procedurile pe linie de acționare în situații excepționale.
Tot în cadrul cursului au fost abordate subiectele privind organizarea activității frontaliere în subdiviziunile tactice, cu referire la procedurile în caz de depistare a neregulilor în securitatea segmentului „verde” al frontierei de stat, dar și în punctele de trecere a frontierei, metodologia de folosire a mijloacelor de constrângere directă, principiile generale de desfășurare a activităților de urmărire penală și de blocaj.
Cursul specializat a fost organizat la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, cu sediul la Ungheni.
