Festivalul a debutat la Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău cu un recital de poezie și vernisajul unei expoziții de fotopoeme semnate de Liviu Dospinescu și Gabriel Moroșan, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Profesorul de studii teatrale din Canada, Liviu Dospinescu, a explicat că proiectul expozițional explorează relația dintre imagine și text poetic.
„Poemul nu explică fotografia. Fotografia nu vine nici ea să ilustreze poemul, ci mai degrabă creează noi niveluri de sens. Fotografia poemului, poemul fotografiei – în fond, ele amândouă, fotografia și poemul, sunt mai mult decât suma lor”, a declarat acesta.
La rândul său, fotograful Gabriel Moroșan a mărturisit că experiența colaborării cu poezia i-a oferit o nouă perspectivă asupra imaginilor.
„Nu sunt un fan al poeziei, acum am devenit un fan al poeziei, întrucât poezia și fotografia pe care o fac eu se îmbină foarte frumos și sunt un element surpriză pentru mine. Cuvintele adăugate unei imagini creează un nou univers pe care eu nu îl vedeam înainte”, a spus Moroșan.
Programul festivalului continuă pe 13 iunie la Ungheni, unde va avea loc spectacolul „Europa în vers românesc”, un dialog cu scriitorii invitați și un tur ghidat în parcul „Micul Cluj”.
Pe 14 iunie, Festivalul Literar Internațional organizat de Revista TIMPUL din România revine la Chișinău cu noi activități dedicate promovării literaturii și schimbului cultural.
