Potrivit lui Viorel Cernăuțeanu, în perioada 2023-2024, în special în preajma alegerilor din 2024, organele de drept au întocmit peste 6.000 de sancțiuni contravenționale pentru coruperea alegătorilor. Acțiunile de documentare continuă și în prezent, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la nordnews.md.
IGP susține că aproximativ 140.000 de persoane ar fi implicate direct sau indirect în aceste cazuri de corupție electorală. Toți acești subiecți au fost disjunși din dosarele penale și transmiși Poliției pentru documentare individuală. Dintre cele peste 6.000 de amenzi, mai puțin de 3% au fost contestate.
Șeful Poliției a mai adăugat că printre persoanele documentate se numără și cetățeni care au colaborat cu autoritățile, dar și cei care și-au recunoscut vina. Există însă și persoane care refuză să colaboreze, acestea fiind, potrivit lui Cernăuțeanu, „organizatori locali” care au coordonat procesul de corupere a alegătorilor.
Inspectoratul General al Poliției a anunțat că va continua acțiunile de investigare și sancționare a corupției politice în raioanele cu risc ridicat.

Un comentariu
Pingback: Experți: Înăsprirea sancțiunilor privind corupția electorală este o soluție - Ultimele ştiri din Moldova