Ofițerii aflați la datorie au participat la 49 de intervenții parvenite prin apeluri la Serviciul 112, transmite Ultimelestiri.md.
„Ordinea publică a fost asigurată în cadrul a 84 de activități cu aglomerări de persoane, însumând peste 13.000 de persoane, cu participarea a 278 de carabinieri. La fel, 59 de carabinieri au fost antrenați în acțiuni desfășurate în comun cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne”, au comunicat membrii IGC.
Este de menționat că, pe parcursul acestei săptămâni, au fost depistate, constatate și documentate 136 de fapte contravenționale. De asemenea, au fost legitimate 213 persoane, nouă dintre acestea fiind însoțite la Inspectoratele de Poliție teritoriale.
În acest context, Inspectoratul General de Carabinieri îndeamnă cetățenii să anunțe imediat cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau să apeleze numărul unic de urgență 112, dacă văd o persoană aflată în dificultate sau sunt martori ai unei fapte ilicite.
