Deși Republica Moldova dispune de un potențial hidrografic considerabil – două râuri principale și peste 4.000 de lacuri cu o capacitate estimată de 1,6 miliarde de metri cubi de apă – funcționalitatea sistemelor de irigare necesită investiții substanțiale și implicare activă din partea comunităților și administrațiilor publice, transmite Ultimelestiri.md.
În acest sens, programele IFAD oferă sprijin financiar semnificativ pentru fermieri, inclusiv granturi de până la 500.000 de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii de irigare, în scopul creșterii rezilienței agricultorilor în fața schimbărilor climatice.
Un exemplu concret este satul Telița, raionul Anenii Noi, unde peste 100 de producători agricoli vor beneficia de un sistem modern de irigare ce va acoperi aproximativ 300 de hectare de teren agricol. Prima etapă a proiectului a fost realizată în 2017, iar în acest an, 22 de fermieri s-au alăturat inițiativei, extinzând rețeaua de irigare cu încă 60 de hectare.
Potrivit reprezentantului grupului-client de agricultori, Vitalie Frunză, valoarea totală a investiției pentru această etapă este de aproximativ 2,7 milioane lei, din care 90% sunt finanțare nerambursabilă prin IFAD.
Restul este asigurată de contribuția agenților economici și a autorității publice locale. În cadrul acestui proiect, va fi instalată o conductă de 2,4 km, care va suplimenta infrastructura existentă. Apa pentru irigare va fi preluată din râul Nistru, de la stația „Gura Bâcului”, care a fost deja reabilitată prin Programul „Millennium Challenge Compact”. Lucrările sunt așteptate să fie finalizate în două luni, asigurând astfel irigarea terenurilor în timpul verii.
În plus față de infrastructura de irigare, agricultorii vor putea beneficia și de un grant suplimentar de 7.500 USD pentru achiziționarea echipamentelor de irigare – inclusiv pompe, filtre, benzi de picurare și micro-aspersoare.
De asemenea, IFAD va sprijini construcția unui drum de 1,25 km în variantă albă, care va facilita accesul agricultorilor la terenurile agricole din Telița. Investiția pentru acest proiect este estimată la aproximativ trei milioane lei, iar 75% din costuri vor fi acoperite printr-un grant IFAD, restul fiind contribuția autorităților locale și a agricultorilor.
Rodica Russu, primărița localității Telița, a subliniat importanța acestui sprijin pentru dezvoltarea durabilă a regiunii.
„Agricultorii vor putea gestiona mai eficient resursele de apă, adaptându-se la nevoile culturilor și condițiile climatice. Drumul va facilita accesul fermierilor la terenurile agricole, consolidând astfel parteneriatele locale pentru dezvoltarea pe termen lung a localității”, a spus Rodica Rusu.
Proiecte similare sunt implementate și în alte raioane ale țării, precum Cahul, Rezina, Briceni, Orhei și Florești. În următorii doi ani, IFAD își propune să finanțeze construcția a încă 12 infrastructuri de irigare în Republica Moldova, contribuind la consolidarea unei agriculturi durabile și adaptate schimbărilor climatice.
Cum poți aplica pentru granturi IFAD:
- Contribuție proprie de doar 10% din valoarea proiectului;
- Reducere de 20% prin scutirea de TVA;
- Asistență tehnică gratuită pentru pregătirea dosarului de finanțare;
- Ghidare pe parcursul implementării proiectului, inclusiv pentru achiziționarea echipamentelor.
Pentru informații suplimentare și aplicare:
- Sună la (22) 22 30 75;
- Specialiștii IFAD vor veni la fața locului pentru consultanță;
- Asociază-te cu 5 producători agricoli din localitatea ta;
- Fonduri limitate! Aplică până la 31.05.2025.
