La ”frontiera verde" și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au înregistrat 198 de evenimente cu documentarea a 213 persoane, care au încălcat legislația frontalieră și migrațională a Republicii Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel s-au identificat:
– 65 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere a frontierei;
– 53 de persoane au încălcat frontiera de stat sau au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 81 de contravenții privind încălcarea regulilor de circulație rutieră, de transporturi;
– șapte cazuri de trafic ilicit de bunuri.
De asemenea, în cadrul subdiviziunilor Poliției de Frontieră s-au notificat 20 de procese verbale și 126 de chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 229 200 lei și încasarea amenzilor de 113 200 lei.
Mai mult, au primit refuz de intrare în Republica Moldova 165 de cetățeni străini, dar și 62 de mijloace de transport.
Au fost declanșate 414 consemne, dintre care 14 consemne pe Interpol (persoane, documente, mașini) și 400 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, remarcând 58% din totalul de traversări, iar 28% din treceri frontaliere au fost semnalate în punctele de trecere situate la hotarul moldo-ucrainean și alte 14% din treceri ale frontierei aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost: PTF Leușeni, PTF Aeroportul Internațional Chișinău, PTF Sculeni, PTF Otaci, PTF Giurgiulești-Galați și PTF comun Palanca.
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), pe parcursul săptămânii trecute au înregistrat circa 810 apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat și condițiile de traversare a graniței.
