Cel puțin asta arată datele unui sondaj prezentat pe 6 martie, la București, de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) Viitorul, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newsmaker.md.
Potrivit sondajului, la un eventual referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) sau Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), 49,9% dintre respondenți ar vota în favoarea UE, iar 30,5% – UEE. În același timp, 7% au declarat că nu ar participa la referendum, 11,3% sunt indeciși, iar 1,8% nu au răspuns la întrebare.
Totodată, la un referendum privind integrarea în Uniunea Europeană, 54,5% din respondenți ar vota pentru, iar 30,5% – contra.
La un referendum similar, însă cu privire la aderarea la NATO, doar 28,5% ar susține această idee, în timp ce 55,4% ar vota contra. Alți 4,9% au declarat că nu ar participa acest plebiscit, 9,7% sunt indeciși și 1,5% nu au răspuns la întrebare.
Sondajul a fost realizat în perioada 7-12 februarie de către CBS AXA, la solicitarea IDIS Viitorul, pe un eșantion de 1 104 respondenți. Marja de eroare este de +/- 3%.



