Potrivit șefei adjuncte a Direcției relații cu beneficiarii din cadrul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Tatiana Rotaru, studenții trebuie să depună o cerere însoțită de o adeverință eliberată de instituția de învățământ la care studiază, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
„Pentru a obține acest statut de persoană asigurată, studenții respectivi trebuie să depună o cerere cu anexarea unei adeverințe confirmative că într-adevăr își fac studiile peste hotare. De obicei, această adeverință este eliberată de instituția de învățământ unde studentul își face studiile cu frecvență la zi. În baza cererii, cu anexarea acestei adeverințe, se adresează la reprezentantul Agenției teritoriale a CNAM din raza de domiciliu și depune această solicitare”, a explicat Tatiana Rotaru.
Specialista a precizat că adeverința trebuie prezentată în fiecare an pentru menținerea statutului de persoană asigurată.
Asigurarea medicală este valabilă doar pe teritoriul Republicii Moldova și oferă acces la aceeași gamă de servicii medicale de care beneficiază și studenții care învață în universitățile din țară.
„Când vorbim de servicii medicale, ne referim la toate serviciile medicale, începând cu medicul de familie, asistența medicală de urgență, consultații, tratamente, monitorizare la medicul de familie, la medicii specialiști, trimiteri la investigații, medicamente, investigații de înaltă performanță, tratamente chirurgicale sau spitalicești, în funcție de necesitatea fiecărei persoane”, a declarat reprezentanta CNAM.
Tatiana Rotaru a subliniat că această măsură asigură tratament egal pentru toți studenții moldoveni, indiferent dacă își fac studiile în Republica Moldova sau în străinătate.
Cererea poate fi descărcată de pe site-ul CNAM, la rubrica „Beneficiari”. Totodată, persoanele care au nevoie de informații suplimentare pot solicita asistență prin intermediul serviciului INFO CNAM.
