Potrivit Poliției de Frontieră, în primul caz este vizat un conațional în vârstă de 33 de ani, care călătorea în calitate de pasager cu ruta ocazională Moldova-România, transmite Ultimelestiri.md.
Fiind supus controlului în linia a doua, oamenii legii au descoperit în portofelul său personal un permis de conducere moldovenesc cu semne evidente de falsificare. În cadrul audierilor, persoana a declarat că nu cunoaște nimic despre faptul că actul nu este autentic, însă a recunoscut că a obținut acest document în Polonia, prin intermediul unor cunoștințe, achitând o sumă de 8.000 de lei.
În al doilea caz este vizat un pasager de pe ruta Moldova-România, care deținea o carte de identitate românească cu semne de falsificare. Pasagerul, identificat ca cetățean moldovean în vârstă de 18 ani, a declarat că a achiziționat documentul în 2022, contra sumei de 40 de euro, cu intenția de a putea vizita cluburile de noapte, deoarece la moment nu împlinise încă vârsta de 18 ani.
Al treilea caz a fost consemnat la 16 martie. Un conațional s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la intrare în țară, conducând un autoturism ce tracta o semiremorcă, ambele înmatriculate în Republica Moldova.
În cadrul controlului de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate de oamenii legii, s-a ajuns la concluzia că VIN codul nu poate fi stabilit și identificat. În cadrul audierilor, șoferul de 35 de ani a menționat că își achiziționase semiremorca cu 3.000 de euro, fără să verifice aceste detalii.
Conform procedurilor, mijlocul de transport a fost indisponibilizat pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni până la elucidarea tuturor circumstanțelor, iar documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei în laboratorul criminalistic al IGPF. Cercetările pe cazuri continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.
![]()
Foto: Border.gov.md
