Igor Boțan, expert permanent al proiectului, a declarat că miturile sunt reinterpretarea realității în modalitatea dorită de creatorii lor originali. Respectiv, miturile politice sunt o categorie particulară a miturilor care se axează pe subiecte politice, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
„Adică sunt narațiuni cu încărcătură ideologică ce oferă un înțeles specific trecutului sau prezentului și oferă predicții asupra evenimentelor viitoare considerate valide de un anumit grup. Miturile politice variază în funcție de grup și perioadă și includ o gamă largă de exemple pornind de la cele generale, fundamentale. De exemplu, mitul salvatorului, miturile despre originile statului și națiunii, mitul veacului de aur, actualmente mitul conspirației”, explică expertul.
Prin prisma procesului de creare și propagare, precizează Igor Boțan, miturile politice influențează cetățenii și atitudinile acestora față de anumite contexte. Indirect, pot influența și deciziile politice.
Totodată, noțiunea „revoluția politică” înseamnă schimbarea practic instantanee a orânduirii sociale prin mijloace violente și prin participarea păturilor largi ale populației. Istoric, revoluțiile politice apar în perioada de trecere de la feudalism la capitalism sau direct de la feudalism la socialism (în cazul unor țări asiatice), sau de la capitalism la socialism, considerat din punct de vedere teoretic prima fază a comunismului.
„Un conducător de stat venerat, ridicat la nivel de mit” este prezentat ca un fel de Zeu înzestrat cu puteri supraumane, infailibil, care a pogorât din ceruri pentru mântuirea poporului. În cazul URSS, este vorba despre Vladimir Lenin, care conform tradițiilor păgâne, a fost mumifiat și este ținut în Mausoleu pentru ca cetățenii să i se închine. După moartea lui Lenin, succesorul său la conducerea partidului bolșevic, după ce și-a exterminat camarazii, a pretins la titlul „Stalin este Lenin astăzi””, a notat expertul proiectului.
Doctorul în istorie, Octavian Țîcu, cercetător coordonator, Institutul de Istorie, Universitatea de Stat din Moldova, susține că miturile în general sunt de două categorii mari: spontane și organizate. De exemplu, mitul „Ștefan cel Mare” este unul spontan creat în timp, care are repere foarte clare în tradiția populară. Totodată, mitul organizat este o chestiune care s-a întâmplat de cele mai multe ori după Primul Război Mondial. Atunci, pornind de la rolul pe care îl are revolta maselor, politicienii au mizat pe masificarea politicii și regimurile totalitare au scos în evidență această tipologie de organizare a mitologiei.
„Ea nu este specifică doar Uniunii Sovietice. Și regimul nazist, și fascismul lui Mussolini, dar și democrațiile occidentale au creat mituri mai puțin sau mai mult adevărate. Ceea ce este important să înțelegem în cazul unui mit, este forța lui irațională. Adică irațional înseamnă abordarea ca o religie, ca o credință, dincolo de cunoaștere. Majoritatea oamenilor cunoaște lumea și acumulează cunoștințe în baza miturilor și stereotipurilor. Foarte puțini – datorită empirismului și cunoașterii. De aceea forța irațională a mitului se pliază pe construcția ideologică a regimului care este asemenea unei religii”, a declarat Octavian Țîcu.
În privința Revoluției Socialiste din Octombrie, cercetătorul spune că este important de știut că istoricii au ajuns la un consens în abordarea acestui fenomen. Potrivit lor, Marea Revoluție Socialistă sau Marea Revoluție Rusă, pornește de la începutul Revoluției din februarie 1917 și durează până în data de 30 decembrie 1922, când s-a constituit Uniunea Sovietică.
„În interiorul acestor evenimente sunt mai multe mituri. Spre exemplu, mitul revoluției din februarie, mitul revoluției din octombrie. Acest mit trebuie împărțit în două, pentru că este mitul loviturii de stat din 25 octombrie sau 7 noiembrie, stil nou, și este dizolvarea Adunării Constituante din 5-6 ianuarie 1918. Pentru că de fapt începutul propriu-zis al revoluției este tocmai dizolvarea Adunării Constituante. Ce s-a întâmplat în 25 octombrie 1917 a fost o preluare de către bolșevici a Palatului de Iarnă. Asta nu a însemnat răsturnarea ordinii în Rusia propriu-zise pentru că de fapt în decembrie au fost alegeri pentru Adunarea Constituantă.
Urma să fie creat guvernul viitoarei Rusii, doar că pe 5-6 ianuarie bolșevicii au intrat cu armata în primul parlament democratic. După care a început teroarea roșie, teroarea albă, războiul civil, intervenția străină. Toate aceste evenimente, trebuie încadrate într-o singură sintagmă – Marea Revoluție Rusă din februarie 1917 până în 30 decembrie 1922, în momentul creării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste”, a mai spus Octavian Țîcu.
Comentatorul politic, Nicolae Negru, scriitor, autor al romanului „O progenitură dușmană”, menționează că pe vremea sa, în manualele de istorie, în ziarele din Uniunea Sovietică, lucrurile erau relatate în flagrantă contradicție cu realitatea.
„De exemplu, tot timpul se spunea că Uniunea Sovietică este cea mai pașnică țară sau luptă pentru pace, mai cu seamă lupta pentru pace era întotdeauna afișată. De asemenea, se spunea că Uniunea Sovietică este primul stat din lume al muncitorilor și țăranilor sau că în Uniunea Sovietică există democrație adevărată, iar toate confesiunile pot co-exista, religiile nu sunt persecutate etc. Aceasta deși era un stat ateist.
Nicolae Negru a mai precizat că se spunea că Uniunea Sovietică are foarte mare grijă de copii, așa încât nici într-o altă țară nu are o asemenea grijă. Însă, absolut nimic nu corespundea realității.
„Pot spune din propria experiență că absolut totul ce se spunea la școală nu se confirma în realitate. Totul trebuia pus sub semnul întrebării, chiar și grija față de copii. Atunci când am fost deportați, fratele meu mai mic avea 36 de zile, iar eu aveam doi ani și cinci luni. Am fost duși într-un vagon marfar, cu multă lume”, relatează scriitorul.
Potrivit lui, majoritatea oamenilor își dădea seama că ceea ce este promovat nu corespunde realității, dar o anumită parte nu înțelegea, ba chiar credea tot ceea ce se spunea.
„Și atunci mă gândeam că este suficient oamenilor să le spui, de exemplu, această minciună că limba moldovenească este o limbă independentă de limba română și ei credeau. Desigur, lucrul ăsta, un om inteligent nu putea să-l creadă, mai ales când auzea radioul de la Iași sau citea presa din România. Doar toate astea erau impuse prin înfricoșarea oamenilor”, a mai spus Nicolae Negru.
