Noile rute vor fi lansate în toamna anului 2026. Zborurile dintre Chișinău și aeroportul Gatwick din Londra vor începe pe 21 octombrie, cele spre Alicante – pe 25 octombrie, iar cursele către aeroportul Frankfurt-Hahn – pe 26 octombrie, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiomoldova.md.
Extinderea operațiunilor va fi posibilă odată cu alocarea celei de-a șasea aeronave Airbus A321neo la baza din Chișinău. Avionul va intra în operare în luna noiembrie.
Noua aeronavă va permite introducerea a peste 500.000 de locuri suplimentare, iar capacitatea totală a companiei pe piața din Republica Moldova va ajunge la aproximativ 3,1 milioane de locuri în 2026.
Totodată, numărul curselor dintre Chișinău și București se va dubla, de la șapte la 14 zboruri pe săptămână. Vor fi operate mai multe curse și spre Bologna, Dortmund, Barcelona, Memmingen și Nürnberg.
„Alocarea celei de-a șasea aeronave la Chișinău reprezintă un nou pas important în dezvoltarea continuă a Wizz Air în Republica Moldova. La doar câteva luni după introducerea celei de-a cincea aeronave, ne extindem în continuare operațiunile locale, adăugând peste jumătate de milion de locuri suplimentare, trei rute noi și mai multe frecvențe pe unele dintre cele mai solicitate destinații de către pasagerii noștri”, a anunțat compania.
În prezent, operatorul aerian efectuează zboruri din Republica Moldova către 36 de destinații din 15 țări.
