Potrivit autorității, întârzierea de patru ore și 12 minute s-a produs din cauza unor verificări vamale, transmite Ultimelestiri.md.
„Garnitura de tren a fost supusă unui control vamal amplu și extins de procesul obișnuit la punctul de trecere Ungheni. Concomitent, organele de drept au efectuat activități procesuale în una din sucursalele întreprinderii din municipiul Chișinău, despre detaliile căreia este în drept să comunice, la această etapă, exclusiv entitatea care coordonează acțiunile procesuale”, au precizat membrii CFM.
Astfel, reprezentanții Căii Ferate reiterează disponibilitatea de a acorda sprijinul necesar autorităților competente în activitățile de prevenire și combatere a oricăror forme de ilegalitate. Totodată, întreprinderea își exprimă îngrijorarea privind impactul acestei rețineri asupra încrederii partenerilor și călătorilor, precum și asupra imaginii instituției.
„Calea Ferată din Moldova mizează pe înțelegerea pasagerilor și adresează scuzele de rigoare pentru inconvenientele create în afara voinței și controlului instituției”, se arată în comunicatul CFM.
