Potrivit CNA, urmărirea penală a început în baza unei autosesizări, în cadrul căreia au fost documentate acțiunile vameșului, dar și ale transportatorului, soldate cu reținerea acestora, transmite Ultimelestiri.md.
Conform probelor acumulate, s-a constatat că în urma înțelegerii prealabile între vameș și transportator a fost asigurată introducerea prin contrabandă a unui lot de marfă contra unei mite de peste 10.000 de euro.
Astfel, la data de 26 iunie, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii municipiului Bălți, l-au reținut în flagrant pe angajatul Postului vamal Sculeni imediat după primirea sumei de peste 10.000 de euro.
De asemenea, în cadrul acțiunilor de urmărire penală a fost reținut și complicele vameșului. Ambele persoane sunt plasate în izolator pentru 72 de ore.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe mijloace financiare, telefoane mobile, un automobil și marfa introdusă prin contrabandă.
Acțiunile de urmărire penală în acest caz sunt în desfășurare și au loc în cadrul unei cauze pornite în temeiul art. 324 Cod penal – coruperea pasivă.
Ofițerii CNA amintesc că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Video: Youtube/Centrul Național Anticorupție

2 comentarii
Pingback: Vameșul reținut pentru mită. Serviciul Vamal: Toleranță zero corupției - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Vameșul și complicele său bănuiți de mită, în arest pentru 30 de zile - Ultimele ştiri din Moldova