„Mă închin în fața tuturor oamenilor cu inimă bună pentru că ne ajutați în tratamentul lui Cristian”, susține Mariana, transmite Ultimelestiri.md.
În ianuarie 2023, Cristian a fost internat în Spitalul Oncologic din Capitală și, după un tratament de nouă luni, Cristian a ieșit în remisie totală.
„Data de 18 octombrie 2023 a fost cea mai fericită zi pentru Cristian și pentru toată familia, externarea lui! Ca fiecare copilaș visa ziua când se va întoarce lângă frățiori și desigur să se bucure de copilărie. A fost totul bine, analizele erau în formă, Cristian se simțea foarte bine”, spune mama băiatului.
La jumătate de an de la externare, femeia spune că au repetat analizele pentru că băiatul trebuia să le facă regulat, în fiecare săptămână. Atunci, mediul a observat că ceva nu este bine și Cristian a fost, din nou, internat în spital pentru a face investigație și puncție.
„La analiză s-a arătat că boala a dat recidivă medulară… Nu mai vedeam nimic și pământul nu-l simțeam subt picioare. Am primit răspuns pentru tratament în Franța și imediat ce primim pașapoartele trebuie să plecăm. Sunt dispusă să merg și la capătul pământului pentru a-mi salva copilul. Vă rog din suflet să ne ajutați să plecăm peste hotare la tratament! Tot ce ne dorim acum este viața copilașului nostru și să-i oferim posibilitatea să se bucure de copilărie alături de frățiori și surioară”, a mai spus Mariana, mama băiatului.
Link online pentru donații din orice colț al lumii:
SMS cu textul 289 la 3300 (Moldcell) sau 9005 (Unite): 45 lei
(0)900 09005 din rețelele fixe, mobile Moldtelecom: 45 lei
Paypal: office@mcharity.org – Cristian Mura
Bancare
MDL
Depuneți pe numele fundației: Fundația MCharity
Codul băncii: AGRNMD2X
Cod Fiscal: 1021620005849
IBAN Lei: MD22AG000000022514454458
IBAN USD: MD54AG000000022514454464
IBAN EUR: MD81AG000000022514454463
Adăugați în comentariile plății: pentru Cristian Mura
Revolut
IBAN: LT43 3250 0579 3096 9989
SWIFT: REVOLT21
Notați în comentariu – pentru Cristian Mura
![]()
![]()
Foto: Mcharity.org
