Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație, bărbatul are 38 de ani și a fost îndepărtat de pe teritoriul Republicii Moldova la 30 iulie 2026, transmite Ultimelestiri.md.
Cu două zile mai devreme, la 28 iulie, acesta a fost plasat în custodie publică în Centrul de plasament temporar al străinilor din cadrul IGM.
Măsura a fost aplicată în baza unei încheieri emise de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, după ce autoritățile au constatat că cetățeanul străin încălcase regulile de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.
Ulterior, în privința acestuia a fost dispusă expulzarea, conform prevederilor legale. Măsura presupune și interdicția de a intra în Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani.
Inspectoratul General pentru Migrație le reamintește cetățenilor străini că trebuie să respecte cadrul legal privind intrarea, șederea și ieșirea de pe teritoriul Republicii Moldova.
