Festivalul este organizat în contextul Zilelor Diasporei și avea avea loc pe 3 august, transmite Ultimelestiri.md.
Programul manifestării include:
- Inaugurarea expoziției „Autori basarabeni în lume”, care va reuni circa 120 de publicații semnate de autori basarabeni stabiliți în diferite țări;
- Lansări de carte, susținute de: Dina Vrâncean (Franța), autoarea volumului „O vacanță la Lipnic”, o poveste despre copilărie, rădăcini și frumusețea satului moldovenesc; Iurie Cojocaru (Marea Britanie), autorul cărții „Lumea în care am trăit sau când 13 poate fi norocos”, o colecție de reflecții și întâmplări inspirate din realitățile Republicii Moldova; Tamara Șchiopu (Marea Britanie), autoarea volumului „My Vegan Farm Food”, care îmbină rețete vegane cu tradițiile culinare moldovenești.
- Inaugurarea expoziției de lucrări grafice „Dincolo de prag – folclorul tradus în ilustrație contemporană”, semnate de Olga Chilat, ilustratoare originară din Republica Moldova și stabilită la Bruxelles, ale cărei creații readuc în actualitate patrimoniul, simbolurile și identitatea culturală moldovenească.
Intrarea este liberă.
![]()
