Serghei Ivanov a precizat că cel puțin 50% din producția prezentă pe rafturile din centrele comerciale din țară trebuie să fie de origine autohtonă, transmite Ultimelestiri.md.
„De exemplu, din 10 produse prezente pe raft, cinci trebuie să fie moldovenești, cinci – străine . Culmea – legea a fost, dar a venit PAS și a scos-o, am rămas frapați de treaba asta. De asta și suntem încăpușați – când să vindem marfa prețul este mic, când să procurăm ceva – prețul e mare. Din start trebuie stabilite regulile de joc și anume cu accent maxim pe producătorul autohton”, a declarat Serghei Ivanov.
De asemenea, Ivanov propune ca importul fructelor și legumelor străine să fie permis doar în afara sezonului, pentru a nu crea concurență nesănătoasă producției moldovenești în sezon când oferta pe piața internă și așa este mare:
„Avem statistică, se știe foarte clar cât recoltăm. În sezonul de cireșe, roșii și harbuji să nu se importe aceleași produse din alte țări ca să nu concureze produsele lor subvenționate cu ale noastre. Iar dacă se importară, să stabilim taxe mai stricte”, susține agricultorul.
Totodată, el a supus criticilor modul în care guvernarea gestionează domeniul agriculturii.
„Vremuri bune sunt, dar nu pentru noi, pentru dânșii. Când am contractat creditul rata dobânzii era de 7%, dar m-am trezit cu 22%. Nu-i de vină guvernarea că a fost secetă, dar e de vină guvernarea cum guvernează și gestionează problemele. Ca să putem lucra trebuie să fim auziți!”, a spus Ivanov.
Video: Youtube/Ренато Усатый
