În data de 8 septembrie, în jurul orei 07.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în România, un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldoveană, în vârstă de 50 de ani, în calitate de conducător auto al unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite, în portbagajul autoturismului, într-o cutie de parfum, ascunse și nedeclarate, un pistol cu aer comprimat din categoria armelor neletale supuse autorizării și un număr considerabil de butelii cu gaz și bile metalice, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente justificative.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv contrabandă calificată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
