Tânărul de 21 de ani, locuitor al municipiului Bălți, a fost verificat în sistemul informațional de date și polițiștii au descoperit că el este privat de dreptul de a conduce, fiind sancționat pentru alte încălcări în trafic, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel, șoferul a fost îndepărtat de la volan și amendat cu 12.600 de lei, iar Mercedesul a fost dus la parcarea specială.
Potrivit Poliției, de la începutul anului au fost depistați 193 de șoferi care se aflau la volanul unui automobil, deși erau privați de dreptul de a conduce.
„Înainte de a urca la volan țineți cont de normele legale care sunt obligatorii pentru fiecare conducător auto”, îndeamnă Poliția.
