Noua structură va beneficia de autonomie largă și va include toate cele trei facultăți ale USEFS – Kinetoterapie, Educație Fizică și Sport și Științe ale Securității, transmite Ultimelestiri.md.
Ministrul Educației Dan Perciun a menționat că toți salariații USEFS vor fi transferați la USM, iar studenții înmatriculați la programele de studii superioare de licență, master și doctorat își vor continua studiile la aceleași programe și cu taxele de studii stabilite în anul precedent. Procesul educațional va continua în campusul existent.
De menționat că decizia privind fuzionarea USEFS cu USM a fost adoptată de Guvern pe data de 27 decembrie 2023, având scopul de a consolida situația financiară a USEFS în condițiile reducerii, în ultimii trei ani, a numărului total de studenți cu aproximativ 15%.
Potrivit ministrului Educației, noul statut al USEFS va consolida capacitățile instituției și o va ajuta să își depășească problemele și va spori credibilitatea în rândul partenerilor externi.
Pe fundalul evoluțiilor negative a numărului de studenți, USEFS s-a confruntat în 2023 cu probleme financiare considerabile, deficitul financiar de circa șase milioane de lei fiind acoperit de MEC.
Pentru a susține sectorul de educație fizică și sport, ministerul va investi 10 milioane de lei în infrastructura fostei USEFS. Totodată, statul va contracta de la instituție servicii de formare continuă pentru antrenori și profesori de educație fizică și sport.
![]()
![]()
Foto: Mec.gov.md
