Spre deosebire de tururile I și II, când înscrierea era posibilă și online prin platforma eadmitere.gov.md, în turul III dosarele trebuie depuse în original, direct la universitate. De asemenea, candidații pot opta doar pentru o singură universitate și o singură specialitate, față de trei, câte erau permise anterior, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Potrivit secretarei de stat a Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, admiterea din acest an continuă trendul ascendent al ultimilor ani.
„Anul trecut am avut cea mai bună admitere din ultimii șapte ani, iar anul acesta am depășit cifra de anul trecut. În ultimii ani vorbim de o creștere a numărului de studenți înmatriculați. Au fost ocupate multe locuri la buget: la ciclul de licență – 89%, iar la masterat – 94%. Prin urmare, mai avem locuri bugetare”, a declarat Adriana Cazacu.
Astfel, universitățile mai dispun de locuri cu finanțare bugetară, oferind o nouă șansă celor care nu au reușit să se înmatriculeze în primele două tururi.
