Câteva sute de oameni, care au venit la cortul ALDE, au primit în dar cărți scrise de Grigore Vieru, Mihai Eminescu, Vladimir Beșleagă, Iulian Filip, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu și alți scriitori de valoare, transmite Ultimelestiri.md.
Președintele ALDE, Arina Spătaru, a subliniat faptul că Ziua Limbii Române trebuie să fie o sărbătoare a dăruirii, așa cum limba pe care o vorbim am primit-o în dar de la înaintașii noștri și o transmitem cu dragoste urmașilor.
„Dăruim cărți în limba română, în limba care ne amintește mereu cine suntem, de unde venim și încotro mergem ca popor. În limba în care știm că nu suntem întâmplători pe acest pământ, dar că avem o țară și o istorie. Pentru că indiferent ce ne-a adus și ne va aduce istoria și vremurile complicate pe acest pământ, vom spune mereu, în limba română, că suntem acasă, aici, în Republica Moldova”, a declarat Arina Spătaru.
Ultimelestiri.md amintește că astăzi, 31 august, în ultima zi de vară, R. Moldova sărbătorește Ziua Limbii Române. În acest an se împlinesc 34 de ani de când, pe teritoriul fostei RSSM, Sovietul Suprem al fostei republici sovietice a votat instituirea limbii române ca limbă de stat și revenirea la grafia latină.
Cu această ocazie, ministrul de Externe, Nicu Popescu, a venit cu un mesaj de felicitare. „Sărbătorim astăzi unul dintre cele mai de preț daruri moștenite de la înaintași, frumoasa noastră Limbă Română! La Mulți Ani cu ocazia Zilei Limbii Române, o zi în care ne aducem aminte și sărbătorim bogăția și profunzimea acestei limbi minunate”, a afirmat Popescu.
Președintele Republicii Moldova, de asemenea, a ținut un discurs în cadrul Marii Dictări Naționale. După spusele Maiei Sandu, limba română este cea care trebuie să ne unească.
După ea, un discurs a ținut și Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării. Potrivit oficialului, cu toții ne-am născut în limba română și trăim cu ea zi de zi.
Citește și:
Momentul în care mai mulți polițiști și copii recită poezii în limba română
Anatol Șalaru: Limba română trebuie să devină obligatorie în R. Moldova
În R. Moldova sărbătorim, pentru prima dată oficial, Limba Română
Vlad Filat: Cetățenii trebuie să respecte limba română
Care sunt cuvinte românești, care nu au echivalent în alte limbi
Moldovenii, despre limba română: Că-i bună, că-i rea – e a noastră
