Într-o postare, Victoria Sanduța a atașat mai multe imagini cu mesajele ce i-au fost trimise de reprezentanții Facebook în care mai multe persoane au raportat unele postări ale judecătoarei, transmite Ultimelestiri.md.
„Vă rog să mă ajutați să înțeleg, ce este asta? De dimineață tot îmi vin asemenea notificări întruna. Nu am mai văzut aşa ceva anterior”, a scris Victoria Sanduța.
Astfel, judecătoarea are la dispoziție 12 ore pentru a contesta acele raportări. În caz contrar, pagina sa de Facebook ar putea fi blocată.
Ultimelestiri.md amintește că magistrata Victoria Sanduța a fost respinsă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Aceasta va fi propusă președintei Maia Sandu pentru eliberarea din funcția de judecător.
