Declarația aparține politologului Victor Josu, care a menționat în cadrul unui interviu pentru Noi.md că o altă sursă este vinderea lumânărilor, icoanelor și a literaturii ortodoxe în magazinele bisericești. Toate acestea se produc în cadrul Bisericii, fie că este vorba de un atelier de pictură a icoanelor, de produse bisericești sau de obiecte liturgice, fie de tipărirea cărților, transmite Ultimelestiri.md.
„În afară de acoperirea propriilor cheltuieli, salariile parohului și ale altor clerici, ale coriștilor, o parte din fonduri este transmisă episcopului pentru nevoile administrației eparhiale. Din toate aceste venituri nu se plătesc impozite, deoarece, conform Constituției, cultele religioase sunt separate de stat. Nu pot să nu menționez faptul existenței unor mituri legate de subiectului finanțelor bisericești. De exemplu, despre „viața luxoasă a preoților”, despre mașinile de lux achiziționate de preoți pe banii enoriașilor… În realitate, marea majoritate a preoților moldoveni trăiesc destul de modest, iar unii preoți din sate, mai ales acolo unde au rămas puțini locuitori, pur și simplu viețuesc în sărăcie. Cunosc cazuri când episcopul eparhiot nu doar îi scutește pe unii dintre parohi de plata pentru întreținerea direcției eparhiale, ci chiar alocă bani preotului pentru întreținerea parohiei din fondurile administrației eparhiale. În acest sens, tabloul este foarte diferit”, a spus politologul.
Victor Josu a explicat că fondurile bisericii sunt cheltuite pentru acte de caritate, pentru că multe parohii patronează orfelinate și adăposturi pentru persoane singuratice.
„Publicul larg știe puține despre asta, Biserica nu face din aceasta publicitate, pentru că Hristos a poruncit: „Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta.” (Matei 6:3) Dar, credeți-mă, parohiile moldovenești încearcă să-i ajute pe cei nevoiași de fiecare dată când apare vreo necesitate. Să ne amintim măcar de ajutoarele acordată refugiaților ucraineni după 24 februarie 2022, când un flux de cetățeni ai țării vecine, care încercau să scape de ororile războiului, s-a revărsat în Moldova”, a conchis Victor Josu.
