Proprietarul unei mașini de model „Porsche Cayenne”, a venit la un atelier pentru o curăţare profundă a urmărilor inundaţiei, iar aceasta presupune îndepărtarea oricăror urme de mâl din interior, până la metalul caroseriei, inclusiv din cele mai greu accesibile locuri, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Piataauto.md.
Într-un asemenea caz, apa cu mâl pătrunde inclusiv prin gurile de ventilare din sistemul de climatizare şi dacă n-ar fi curăţate urmările, acestea se vor face simţite mult în timp ce mașina este exploatată.
Pe lângă asta, apa poate ajunge în zonele inferioare ale caroseriei, sub covoraşe şi sub tapiţeria podelei, iar evaporarea de acolo ar fi mult mai lentă, prin urmare o maşină lăsată pur şi simplu aşa, sau cu o curăţare superficială, ar avea cu siguranţă consecinţe pe termen mediu şi lung.
Însă chiar şi aşa, autorul video-ului menţionează că atelierul poate face o muncă impecabilă pe partea de curăţare, dar nicidecum pe cea electrică sau mecanică. Pe aceste capitole ar fi probabil nevoie de diagnosticări şi inspectări profunde din partea service-urilor specializate în asemenea lucrări.
Desigur, totul depinde şi de scenariul inundaţiei, şi de timpul petrecut sub apă, şi de construcţia maşinii, dar asemenea inundaţii pot avea repercusiuni pe termen lung şi în sistemul electric al maşinii.
În cazul curăţării imediate ale maşinii, multe din urmări pot fi minimizate, iar în cazurile fericite ar putea să nu existe probleme ulterioare la sistemul electric, dar aici deja fiecare maşină trebuie inspectată în profunzime, ca un caz particular.
