De la vârsta de cinci ani, Diana a fost crescută de o familie de asistenți parentali din raionul Călărași. Anul trecut, fata a ajuns la „Apartamentul social” al Misiunii Diaconia, ceea ce i-a permis să-și continue studiile și să obțină o profesie, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la europalibera.org.
„Mama a fost decăzută din drepturile părintești, tatăl biologic a decedat. Cel mai mare vis e să am o profesie și în viitor să am un lucru, să am banul meu, adică să fiu independentă”, a spus Diana.
În doar un an, tânăra a devenit bucătar-cofetar și a găsit două locuri de muncă.
„De mică am vrut să fiu manichiuristă, e un alt domeniu. Pe parcurs am înțeles că profesia de bucătar e una foarte bună, pentru că te ajută și în viitor, când ai o familie”, a spus fata.
„Când a venit la noi, Diana era foarte timidă, avea o frică de necunoscut. Nu știa ce va face în viitor. Un lucru îl știa cu siguranță, că dorește să obțină o profesie, să facă studii”, a spus Tatiana Stoianova-Lupu, manager, „Apartamentul social”.
Fetele pot sta în apartamentul social timp de un an, iar al doilea an pot rămâne doar dacă și-au găsit un loc de muncă și pot să se întrețină.
„Chiar și gestionarea banilor am învățat-o aici. Cu timpul am înțeles că într-adevăr să știi să gestionezi banii este foarte util. Să ai banul tău și să-l cheltui așa în stânga, și în dreapta, nu-ți va ajunge oricum. Reușesc să fac și economii pentru a-mi îndeplini visul, de a devenit manichiuristă și a-mi achita chiria când voi ieși de aici”, a spus Diana.
În anul 2023, doar 10% din tinerii plasați în asistență parentală profesionistă și-au continuat studiile după nouă clase.
„Odată cu închiderea centrelor de plasament, observăm creșterea procentajului beneficiarilor din serviciul alternativ, de îngrijire asistență parentală profesionistă. Avem o rată de 70%-80% de copii din acest serviciu. Aceste tinere după ce finalizează studiile gimnaziale obligatorii, nu au unde merge mai departe, nu știu ce să facă mai departe, nu au posibilitatea să-și facă studiile”, a spus Tatiana Stoianova-Lupu, manager, „Apartamentul social”.
Diana își dorește să rămână în Republica Moldova, iar când va avea o familie, să devină și ea asistentă parentală profesionistă.
