Potrivit unui comunicat al MAE român, programul oficialului român a inclus participarea la o reuniune a Consiliului de Securitate ONU, în format briefing, pe tema Ucraina. Cu acest prilej, ministrul afacerilor externe a subliniat importanța sprijinului internațional constant pentru Ucraina și a reliefat sprijinul României pentru Formula de Pace propusă de președintele Vladimir Zelenski, singurul cadru care poate conduce la o pace justă și durabilă, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la caleaeuropeana.ro.
Șefa diplomației române a arătat că România acordă sprijin și va continua să fie alături și de Republica Moldova, a cărei stabilitate este crucială pentru întreaga regiune.
Totodată, demnitarul român a participat la reuniunea ministerială a Grupului de prieteni pentru tragerea la răspundere ca urmare a agresiunii împotriva Ucrainei, reconfirmând sprijinul deplin al României pentru inițiativele la nivel internațional dedicate. În intervenția sa, a pledat pentru o colaborare internațională mai activă, în toate formatele posibile, pentru asigurarea eficienței demersurilor juridice.
Ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, a avut și o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe al Sultanatului Oman, Sayyid Badr Albusaidi. A fost reconfirmat interesul părților pentru diversificarea și consolidarea relațiilor bilaterale, a schimburilor comerciale și a încurajării investițiilor și turismului. A avut loc și un schimb de opinii cu privire la dosarele regionale de interes, cu accent pe evoluțiile îngrijorătoare din Orientul Mijlociu, respectiv situația din Ucraina.
Șeful diplomației române a participat și la dineul în format transatlantic găzduit de secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. A reiterat, în acest cadru, importanța unității transatlantice în gestionarea provocărilor globale. A accentuat necesitatea unei abordări transatlantice coordonate în regiunea Mării Negre, sprijinirea Ucrainei și susținerea Republicii Moldova în combaterea tacticilor hibride ale Moscovei. Totodată, a reiterat susținerea României pentru consolidarea cooperării dintre comunitatea transatlantică și partenerii like-minded din Indo-Pacific.
În marja acțiunilor oficiale, ministrul român a avut o întâlnire cu membrii de familie a unui ostatic de origine română în Fâșia Gaza. A reiterat angajamentul României și sprijinul constant al autorităților române în susținerea eforturilor de eliberare a ostaticilor.
