Vadim Krasnoselski a subliniat că este important ca „cetățenii să-și prioritizeze siguranța personală”, avertizând asupra unor potențiale provocări, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la ipn.md.
De asemenea, acesta a asigurat că trecerea așa-numitei granițe nu va fi restricționată pentru cei care doresc să voteze.
Pentru cetățenii Republicii Moldova de pe malul stâng al Nistrului vor fi deschise 30 de secții de votare situate în Zona de Securitate, în localități controlate de autoritățile constituționale.
Deschiderea secțiilor de vot în zonele necontrolate, unde „nu există garanții de securitate a procesului și nici certitudinea lipsei interferențelor externe care ar putea influența rezultatele”, contravine normelor legale, spun reprezentanții Biroului politici reintegrare de la Chișinău.
Alegerile prezidențiale, dar și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană vor avea loc la 20 octombrie 2024.
Pe data de 20 septembrie a început campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Cei patru candidați înregistrați până acum în cursa prezidențială, dar și cei 10 participanți la referendum pot desfășura din această zi acțiuni de agitație electorală. Candidații ale căror dosare se află în proces de examinare își vor începe campania electorală pe data la care vor fi înregistrați de către Comisia Electorală Centrală.
Așa va arăta buletinul de vot la alegeri:
- Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor;
- Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune Solidaritate;
- Renato Usatîi, desemnat de Partidul Nostru;
- Vasile Tarlev, desemnat de Partidul pentru Viitorul Moldovei;
- Irina Vlah, desemnată de un grup de cetățeni;
- Ion Chicu, desemnat de Partidul Consolidării și Dezvoltării;
- Andrei Năstase, desemnat de un grup de cetățeni;
- Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni;
- Octavian Țîcu, desemnat de Blocul electoral „Împreună”;
- Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni;
- Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni.
