Parlamentarul, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități, susține că argumentul autorităților privind alinierea la practicile europene este prezentat izolat și nu ține cont de realitățile socio-economice din Republica Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
„Argumentele pe care ei le invocă vizează apropierea de practicile europene. Dragă guvernare, înainte de a copia cifrele din Europa, ar trebui să priviți și celelalte cifre. În Republica Moldova, speranța medie de viață este de aproximativ 72 de ani, cu aproape 9 ani mai mică decât media Uniunii Europene. În Europa nu există doar vârste mai mari de pensionare; există și salarii mai mari, condiții de muncă adecvate, dotări moderne și programe de protecție socială pentru cei care își riscă sănătatea și viața în serviciul statului”, a declarat deputatul.
Potrivit lui Alexandr Berlinschii, instituțiile de forță se confruntă deja cu un deficit semnificativ de personal, iar angajații părăsesc sistemul din cauza salariilor necompetitive, a condițiilor precare de muncă și a lipsei perspectivelor de carieră.
„Dacă guvernul dorește să urmeze modelul european, atunci să preia întregul model, nu doar partea care reduce cheltuielile bugetare. Nu poți cere unui polițist, militar sau salvator să muncească mai mult, oferindu-i în schimb aceleași probleme și aceleași condiții. Reforma trebuie să fie echitabilă: mai întâi condiții europene, apoi cerințe europene”, a punctat Alexandr Berlinschii.
Zilele acestea, Guvernul a prezentat un proiect de lege care prevede creșterea graduală a vârstei minime de pensionare pentru aceste categorii, de la 45 de ani în 2027 până la 50 de ani în 2036.
