În acest sens, instituțiile de învățământ superior din R. Moldova reiterează necesitatea investirii în educație și cercetare ca domenii esențiale pentru asigurarea dezvoltării durabile a țării și pentru promovarea coeziunii sociale, a valorilor și principiilor pe care se bazează Uniunea Europeană, transmite Ultimelestiri.md.
„Universitățile din Republica Moldova au beneficiat de o multitudine de proiecte în domeniul educației și cercetării finanțate din fonduri europene. Astfel, în conformitate cu strategiile de dezvoltare, eforturile noastre se vor concentra, în continuare, pe promovarea calității educației, cercetării și a învățării pe tot parcursul vieții, pe investirea în programe de dezvoltare a cadrelor didactice și științifice, pe crearea unor medii de învățare motivante și sigure pentru studenți, și pe dezvoltarea competențelor profesionale în corespundere cu necesitățile actuale și viitoare ale pieței muncii”, se arată în declarație.
În acest sens, Consiliul Rectorilor din Republica Moldova încurajează comunitatea academică să participe la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie pentru a-și exprima liber opțiunea privind susținerea și dezvoltarea reformelor inițiate în domeniul educației și cercetării, cu scopul integrării în spațiul european al învățământului superior și al cercetării.
„Aspirația noastră comună este de a deveni membri activi ai spațiului european al educației și cercetării, deoarece educația și inovarea este o forță edificatoare a societății, o punte de înțelegere și apropiere între popoare, un îndemn la acțiune pentru asigurarea păcii, democrației și a progresului social”, se mai arată în declarație.
De menționat că Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se vor duela în turul II al alegerilor prezidențiale. În urma alegerilor, Maia Sandu a venit cu propunerea către Alexandr Stoianoglo de a organiza o dezbatere politică.
La scurt timp, și Alexandr Stoianoglo a declarat în cadrul unui briefing de presă că dorește să discute cu Maia Sandu, însă pe o platformă neutră.
Citește și:
Maia Sandu acceptă condițiile de dezbateri propuse de Alexandr Stoianoglo
Gonța a acceptat să modereze dezbaterile dintre Stoianoglo și Sandu
Stoianoglo acceptă dezbaterile cu Maia Sandu. Când și unde vor avea loc
Dezbaterile Sandu vs. Stoianoglo: Consiliul de Presă, împotriva lui Gonța
Maia Sandu, către Alexandr Stoianoglo: Vă aștept duminică fără moderator
Sandu vs. Stoianoglo: Regulamentul dezbaterii a fost stabilit
