„Toată lumea știe că regiunea transnistreană nu plătește pentru gaz. Decizia de a livra gaze pe datorie se ia la Kremlin, iar Miller şi întreg Gazpromul nu hotărăsc nimic. Toți știu asta. Atunci care-i rostul să negociezi cu ei? Care-i mesajul nostru? Dați-ne gaz pe degeaba?”, susține Sergiu Tofilat, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la TV8.md.
Expertul amintește că rușii dețin pachetul majoritar de acțiuni în cadrul Moldovagaz, iar în cadrul vizitei Parlicov va avea misiunea de a convinge Gazprom-ul să desemneze oamenii săi în consiliul de administrare.
De menționat că, anterior, Dorin Recean a anunțat că ministrul Energiei, Victor Parlicov, directorul interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, și noul director desemnat al Moldovagaz, Dorin Junghietu, vor merge săptămâna viitoare la Sankt-Petersburg pentru a discuta cu reprezentanții Gazprom.
