Potrivit organizatorilor, acest proiect grandios îmbină tradiția, emoția și solidaritatea comunitară, transmite Ultimelestiri.md.
Pentru a pregăti plăcinta vor fi folosite 150 kg de făină, 150 kg de brânză, 300 de ouă și 30 kg de unt.
„Evenimentul este mai mult decât o demonstrație culinară – este o celebrare a comunității”, declară organizatorii.
După gătire, întregul sat va fi invitat să se bucure de acest festin gratuit.
Recordul culinar finit va fi servit locuitorilor din zonă.
Evenimentul include și un program artistic, susținut de artiști autohtoni, iar momentul culminant va fi omologarea oficială a recordului de către Registrul Național al Recordurilor, cu înmânarea diplomei și medaliei care certifică această realizare.
