Proiectul a fost intitulat „Reconstrucția unei părți a blocului de studii (aripa dreaptă, etajele I și II) a Gimnaziului Sagaidac și transformarea acesteia într-un Centru de Dezvoltare a Preșcolarilor” și a prevăzut lucrări ample de renovare a unei părți a edificiului gimnaziului, care nu mai era folosită de elevi din cauza reducerii numărului acestora în ultimii ani, transmite Ultimelestiri.md cu referire la noi.md.
Lucrările de reconstrucție au durat mai bine de un an și au inclus reparații capitale ale încăperilor interioare, cu schimbarea pardoselii și înlocuirea geamurilor, precum și achiziționarea mobilierului necesar.
Valoarea proiectului a fost de circa 5, 793 milioane de lei, iar finanțarea a fost asigurată de Guvern prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.
După renovare, sălile au devenit mai spațioase și mai călduroase, oferind astfel condiții confortabile pentru educație și joacă pentru cei 60 de copii, dar și condiții optime de muncă pentru cei 14 angajați. Totodată, în localitate a fost construită o Zonă de agrement cu parc și teren de joacă, dotat cu echipamente moderne pentru distracție. Proiectele au fost realizate prin Programul Național "Satul European Expres".
