„Am o fată și un băiat. Băiatul este mort, s-a înecat în iaz, și numai cu fata. Ea vine, mă ajută”, spune femeia, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la canal5.md.
O dor și picioarele, dar nu are ce face așa că, în fiecare zi își duce crucea în tăcere.
„Cu piciorul, mâna și nu aud bine. Dar ce să fac. Mi-am rupt piciorul, am aici fier cu bolturi. Apoi am căzut cu mâna, afară m-am lunecat pe glod. Sunt zile în care, practic, se află la limita supraviețuirii. Se întâmplă atunci când fiica nu poate veni, iar puținii bani lăsați se termină, la fel ca și produsele”, a spus aceasta.
„- Nu aveți nimic din produse? Nu. – Dar bani aveți ca să cumpărați produse? – Așa, numai cât îmi lasă fata, dar așa nu am nimic. – Cât vă lasă? – Eii, cât poate, atât îmi dă”, susține Efimia Scoarț.
Și, pentru că și lemnele de foc sunt puține, nu are de ales decât să le economisească, sperând că iarna nu va fi prea aspră.
„Nu o să îmi ajungă iarna asta, sunt puține. – Cine v-a cumpărat? Fata mea mi-a cumpărat. Nu o să îmi ajungă cine știe ce iarnă va fi”, menționează femeia.
Speranța ei se ascunde în gesturi mici, în ajutorul celor care pot să-i întindă o mână.
„Să mă ajutați cu oleacă de bani. – De câți bani aveți nevoie? – Cât vă lasă inima. – Și ce-o să faceți cu acești bani? – Mă duc la magazin să-mi pâine, îmi iau de mâncare, iau macaroane, ulei, mevina pachețele. Dacă puteți să puneți niște haine”, a mai spus aceasta.
Potrivit raportului „Moldova Inegală”, prezentat la sfârșitul anului trecut, vârstnicii sunt cei mai afectați de sărăcie. Analiza arată că aproape un sfert din populație are venituri care nu acoperă nici măcar nevoile fundamentale.
Dacă adăugăm și persoanele ale căror venituri acoperă doar strictul necesar, ponderea celor care trăiesc într-o stare de precaritate economică ajunge la 65% din populația țării.
