Experții în energie susțin că anul acesta România a vândut cantități importante de gaz Republicii Moldova, iar românii au consumat mai mult decât până acum, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrinfo.ro.
Depozitele de gaz din România sunt mai mici decât în aceeași perioadă a anului anul trecut. Dacă la mijlocul lui noiembrie, în prag de iarnă, gradul de umplere era complet, acum a ajuns la 42 la sută. Asta înseamnă 1,35 de miliarde de metri cubi de gaz stocate în două depozite. Ministrul Energiei dă asigurări că România poate trece cu bine iarna și face verificări la Depogaz, care gestionează rezervele de gaze.
Prin telefon, Sebastian Burduja – ministrul Energiei: Noi verificăm modul în care s-a extras acest gaz și dacă s-a extras în limitele agreate cu furnizorii sau s-au extras cantități mai mari, de exemplu în luna noiembrie au fost volume destul de mari extrase din depozite, s-au invocat temperaturile relativ scăzute.
Conform datelor Transgaz, vineri aveam 24 milioane de metri cubi de gaz din producția internă, iar 19,8 milioane de metri cubi proveneau din depozitele naționale. Din Bulgaria s-au importat 12 milioane de metri cubi de gaz. România a exportat 9,4 milioane mc, din care 1,7 milioane în Ungaria și 7,7 milioane în Republica Moldova.
Prin telefon, Eugenia Gusilov analist energie: S-a consumat mai mult gaz, s-a extras mai mult din depozite și pe fundalul faptului că România a ajutat Republica Moldova, dar și consumul din România, consumatorul este mai relaxat, nu mai economisește așa cum economisea acum 2 ani, acum 3 ani.
După războiul comercial al tarifelor, declanșat de administrația Trump, prețul gazelor pe Bursa Română de Mărfuri a crescut. Experții în energie spun că există și alte motive.
Prin telefon, Eugenia Gusilov analist energie: Gazul din România este uneori puțin mai scump decât pe piețele internaționale și aici într-adevăr acum avem această situație fără precedent cu închiderea unui culoar de tranzit care a funcționat decenii, tranzitul prin culoarul ucrainean.
În plus, piețele europene sunt încă sub șocul anunțurilor privind tarifele impuse de Casa Albă.
Arthur Brunner – consultant bancar la ICF Bank Germania: Este îngrijorător că va izbucni un război comercial cu tarife punitive reciproce. Iar acest lucru va alimenta inflația. Anunțul președintelui Trump privind tarifele punitive împotriva Mexicului, Canadei, Chinei și Uniunii Europene a șocat cu adevărat piețele. Între timp, situația s-a mai calmat puțin după ce președintele Trump a anunțat că va introduce o perioadă de grație cu Mexicul și Canada. Cu toate acestea, piețele sunt încă neliniștite
În România, schema de plafonare pentru facturile la gaz și la curent expiră în aprilie, dar ar putea fi prelungită. Coaliția discută despre schimbarea criteriilor, pentru ca să beneficieze de măsură un număr mai mic de consumatori.
