Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, consilierul PAS a prezentat mai multe date din raportul CNA, potrivit cărora „reparația unui pod care inițial a fost planificată a fi executată în valoare de 57 milioane lei, a ajuns să coste APL, circa 110 milioane lei”, transmite Ultimelestiri.md.
În comentariul său, Dumitru Ivanov specifică că pentru fiecare zi de întârziere a lucrărilor se achită.
„Astfel, constatăm că pe parcursul a circa jumătate de an (noiembrie 2023 – iulie 2024) valoarea contractului a fost majorată/ajustată cu circa 20 milioane lei. E clar de ce s-au tot prelungit termenii de execuție a lucrărilor și Primarul tot schimba data de finalizare a lucrărilor:
Citat din raport: Referindu-ne la capacitățile financiare a companiei desemnate câștigătoare în licitația din anul 2022 (unicul ofertant), remarcăm că aceasta nu îndeplinește de sine stătător condiția privind disponibilitatea de bani lichizi sau capital circular, fapt ce urma să fie luat în calcul de către grupul de lucru la luarea deciziei. Or, remarcăm riscurile asumării unor responsabilități privind neexecutare lucrărilor din cauza lipsei resurselor financiare”, scrie consilierul PAS în CMC.
Cu puțin timp în urmă Dumitru Ivanov a precizat că cheltuielile inițial planificat pentru reparația podului erau de 57 milioane de lei, însă „au ajuns să coste aproape 110 milioane în 2024”.
„Ce face Ion Ceban? – aprobă încă 40 de milioane pentru reparația capitală a acestui pod. Am solicitat oficial să mi se prezinte copia contractului să înțelegem ce se întâmplă cu acest pod și reparația lui. Nu mi-i clar cum de la 57 milioane am ajuns la 110 cheltuite și încă 40 planificate de a fi cheltuite pentru acest pod!”, conchide politicianul.
![]()
![]()

2 comentarii
Pingback: Când vor fi finalizate lucrările de reparație a podului Mihai Viteazul - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Ceban: Podul de pe șoseaua Balcani ar fi trebuit să fie gata anul trecut - Ultimele ştiri din Moldova