„Nu este o concediere propriu-zisă, ci o încheiere a contractului la împlinirea vârstei de pensionare, conform Codului Muncii”, a declarat reprezentantul comitetului sindical local, Iurie Uzun. Acesta susține că toți cei 165 de angajați vizați au fost deja notificați oficial, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Pe fundalul disponibilizărilor, Uzun vorbește despre lipsa acută a salariilor și condițiile tot mai dificile în care muncesc feroviarii. „În ultima jumătate de an, oamenii au uitat ce înseamnă bani”, afirmă reprezentantul sindical, explicând că mulți angajați au ajuns să depindă de sprijinul familiilor, pentru a-și cumpăra mâncare sau să-și achite datoriile.
Situația coincide cu schimbări în structura de conducere a CFM și cu o nouă rundă de reorganizări în rețea. Unele stații sunt închise, iar diviziile interne sunt comasate. Potrivit lui Iurie Uzun, se analizează câteva planuri de restructurare.
În ceea ce privește achitarea salariilor, Iurie Uzun afirmă că există restanțe din toamna trecută: „Au plătit ceva pentru august, apoi au urmat doar promisiuni”.
Totodată, Uzun a anunțat proteste în perioada 11–25 aprilie, atât la Basarabeasca, cât și la alte noduri feroviare din Moldova: „Nemulțumiri s-au acumulat nu doar din cauza concedierilor, ci și a întârzierii salariilor și a lipsei de dialog cu autoritățile”.
Solicitați în nenumărate rânduri, reprezentanții Căilor Ferate din Moldova nu au oferit, până la momentul publicării materialului, un punct de vedere oficial privind această situație.
Citește și Situația de la Calea Ferată: Blocul Împreună critică soluțiile lui Bolea.
Citește și Angajaţii de la CFM protestează din nou şi îşi cer salariile restante.
Citește și Bolea: Problema datoriilor CFM trebuie rezolvată la nivel de sistem.
Citește și Feroviarii protestează la Guvern și cer achitarea restanțelor salariale.
Citește și Vladimir Bolea: Există opțiunea de a transforma CFM în două societăți pe acțiuni.
Citește și Vladimir Bolea a discutat cu reprezentanții BEI despre dezvoltarea CFM.
Citește și Bolea: CFM va mai primi încă o lună motorină din rezerva de stat.
