La Comrat, după ce au mărșăluit pe străzi cu baloane albe și roșii pe care scria „Blocul Victorie”, manifestanților le-au fost împărțite caserole cu mâncare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
„Pace, muncă și mai. Noi mereu am marcat această sărbătoare. Nu este o inovație pentru noi”, a spus un participant.
„Este o sărbătoare foarte mare. Exact ca și înainte, în perioada sovietică, am fost la paradă, ne odihnim. Înainte mergeam în pădure și făceam frigărui. Foarte frumos era”, a spus un alt participant.
La Orhei, sărbătoarea a fost organizată conform aceluiași scenariu.
„Dragi orheieni, vă mulțumesc că suntem harnici, cinstiți și răbdători, dar și ținem la orașul nostru”, a spus primarul de Orhei, Tatiana Cociu.
La Bălți, oamenii adunați de activiștii lui Șor au încins o horă.
