„Explozii în Capitală. Apărările aeriene au fost activate. Orașul și regiunea fac obiectul unui atac combinat al inamicului”, a indicat primarul pe Telegram. Forțele aeriene ucrainene au avertizat că rachete balistice se îndreaptă spre Capitală, transmite Ultimelestiri.md cu referire la agerpres.ro.
Cel puțin o persoană a fost ucisă vineri în orașul ucrainean Odesa într-un atac rusesc cu două rachete balistice împotriva infrastructurii portuare, care a făcut de asemenea opt răniți, dintre care patru grav, potrivit șefului administrației militare a regiunii omonime, Oleg Kiper, citat de EFE.
Potrivit agenției de presă ucrainene Unian, acesta este al doilea atac din cursul zilei de vineri asupra Odesei, după cel din cursul dimineții, când Rusia a lansat modele noi de drone kamikaze împotriva acestui oraș-port.
