La eveniment au participat: Asociația obștească „Centrul de informare și promovare în domeniul turismului din Republica Moldova”, Asociația patronală a industriei turismului, Asociația națională a agenților economici de turism, precum și agenți economici care desfășoară activități în domeniu, transmite Ultimelestiri.md.
În cadrul întrevederii, SFS a subliniat importanța respectării legislației fiscale, îndemnând contribuabilii să declare corect veniturile și să achite integral și la termen obligațiile fiscale.
Totodată, instituția a prezentat principalele riscuri identificate în urma analizei activității contribuabililor din sectorul turismului:
– Utilizarea muncii nedeclarate sau subdeclarate și plata salariilor „în plic”;
– Nereflectarea completă a veniturilor în evidența contabilă;
– Încasarea mijloacelor bănești pe conturile personale ale fondatorilor sau administratorilor.
Pentru prevenirea acestor abateri, SFS anunță acțiuni de informare și conformare voluntară, inclusiv prin vizite fiscale, organizarea ședințelor de conformare și transmiterea scrisorilor de avertizare. Contribuabilii care nu își vor alinia comportamentul la cerințele legale vor fi supuși măsurilor de conformare forțată.
Instituția reamintește obligațiile esențiale ale agenților economici din domeniul turismului:
– Utilizarea corectă a echipamentelor de casă și control și emiterea bonurilor fiscale;
– Contabilizarea tuturor veniturilor;
– Declararea și achitarea la timp a obligațiilor fiscale;
– Angajarea legală a personalului și plata salariilor declarate.
În acest sens, SFS încurajează și consumatorii să contribuie la reducerea economiei informale, solicitând bonul fiscal pentru fiecare achiziție. Acesta reprezintă o dovadă a tranzacției, protejează drepturile consumatorilor și sprijină dezvoltarea unui mediu economic corect și competitiv.
![]()
![]()
![]()
Foto: SFS
