În același dosar este vizată și Svetlana Popa, fosta secretară a ex-partidului Șor, pentru care acuzatorii au solicitat opt ani de închisoare și o interdicție de opt ani în activitatea politică, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la agora.md.
Apărarea celor două a cerut reluarea examinării cauzei, însă instanța a respins această cerere. Judecătorii continuă examinarea dosarului cu pledoariile părților. Potrivit acuzatoarei de stat Cristina Gladcov, vinovăția inculpatelor a fost demonstrată prin probele acumulate pe parcursul urmăririi penale, susținute de declarațiile martorilor audiați în instanță.
De menționat că, în timp ce avocații bașcanului își susțin apărarea în sala de judecată, în exterior are loc un protest. Manifestanții afișează critică severitatea pedepsei cerute pentru Guțul. Printre organizatorii protestului se numără mai mulți membri ai blocului „Victorie”, dar și primărița orașului Orhei, Tatiana Cociu.![]()
De menționat că procurorii au cerut nouă ani de închisoare pentru Evghenia Guțul, în dosarul de finanțare ilegală a fostului Partid „Șor”.
În acest dosar, Guțul este învinuită că, în calitate de secretară a fostului Partid „Șor”, a fost implicată în 2019-2022 în transportarea sistematică a banilor în Republica Moldova. Acești bani proveneau din Federația Rusă și erau transportați în Moldova prin curse aeriene și terestre (tur-retur timp de 24 de ore).
Ulterior, Guțul ar fi introdus banii în activitatea partidului, în scopul susținerii activității acestuia pe arena politică din Republica Moldova.
Pe un alt capăt de acuzare, Evghenia Guțul, în calitate de complice, este învinuită că a coordonat activitatea unor organizații teritoriale ale fostului Partid „Șor” din raioanele Republicii Moldova în septembrie-noiembrie 2022.
Ea ar fi fost responsabilă de verificarea, confirmarea listelor și remunerarea participanților la protestele organizate de Partidul „Șor” în fața instituțiilor publice din mun. Chișinău – Parlament, Guvern, Președinție, Procuratura Generală etc.
Astfel, Guțul este învinuită că a acceptat cu bună-știință finanțarea partidului din partea unui grup criminal organizat în valoare 42,5 milioane de lei.
Cealaltă persoană, Svetlana Popan, figurează în calitate de complice. Ea este învinuită că a fost responsabilă de organizația de partid din mun. Chișinău, în perioada septembrie-noiembrie 2022, și că a acceptat finanțarea partidului din partea grupului criminal organizat, în valoare de 9,8 milioane de lei. Acești bani erau destinați pentru plata protestelor organizate de partid, achitarea salariilor în plicuri membrilor de oficii teritoriale etc.
Evghenia Guțul mai este vizată în alt dosar deschis pentru finanțarea ilegală a campaniei sale electorale pentru funcția de bașcan al regiunii găgăuze în 2023.
Foto: Agora.md

5 comentarii
Pingback: Tensiuni la ședință: Judecătorul îl pune la punct pe avocatul lui Guțul - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, își va afla sentința pe 5 august - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Cum au așteptat-o susținătorii pe Evghenia Guțul după ședința de judecată - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Evghenia Guțul, întâmpinată de susținători cu piesa Katiușa - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Guțul, vizată în două dosare penale, poate sau nu participa la alegeri? Ce spun experții - Ultimele ştiri din Moldova